Dupa Iubiri Interzise [Liviu: review] am vazut Legenda Marelui Inchizitor [TNB: descrierea oficiala; TimeOut: review; LiterNet: review].
Despre ce? Cum e?
Piesa e de fapt un mare monolog despre libertatea de a alege - cum Biserica le-a luat oamenilor libertatea pentru ca oamenilor sa le fie mai usor (libertatea ii sufoca, nu o intelegeau / vroiau): aici practic Inchizitorul (Rebengiuc) apara / "explica cu nerv" pozitia Bisericii (pentru vremea aceea Biserica reprezinta simultan puterea politica) in fata lui Iisus (re)venit pe Pamant in Sevilia.
Nah, tema asa poate fi indelung discutata. Practic pornind de la ideea aceasta, se poate extinde spre orice tip de libertate, se ajunge la libertate la modul general, cam asta e ideea in care a fost construit monologul.
Fata de piesa Japoneza Iubiri Interzise [Liviu: review], aici inteleg pasiunea cu care Inchizitorul isi sustine obiectivul/cauza, asta dupa ce deducem cum anterior le-a impus in fata oamenilor (? prosti, creduli, fara vointa).
Rebengiuc?
Ca actor mi se pare bun, doar ca pana acum nu l-am vazut in nimic care sa rezonenze cu mine. I don't know, il inteleg, dar nu ma atinge somehow.
Se merita piesa?
Da, se merita. Monologul poate fi o experienta noua si oarecum ciudata, cum a fost pentru mine care sunt obisnuit sa se mai intample cate ceva pe scena :))
Filozfia din spate?
Partea nasoala e ca avem o filozofie veche, crunt depasita pentru ziele noastre, intrucat
- articuleaza problema astfel incat sa excluda orice solutie si
- considera oamenii prosti, incapabili sa decida pentru ei insisi, i.e. sa evolueze.
- literatura romana cam toata indiferent de timp,
- filozofia universala in mare parte pana in momentul in care li s-a apris beculetul desteptilor ca exista fexibilitate / negociere / proactivitate / dorinta de a rezolva problemele astfel incat sa cream valoare si sa renuntam la "zero sum game" etc.
0 comments:
Post a Comment